A murit, cred eu, în stil românesc, înconjurată de ignoranţa, indiferenţa şi uitarea noastră. În ultimii ani, când a stat literalmente ţintuită la pat, telefonul încetase aproape să sune, iar cărţile ei memorabile apărute în acest răstimp în ţară au făcut obiectul unui interes mediocru. De la un moment dat încolo românii n-au mai avut nevoie pur şi simplu de Monica Lovinescu, dar la ce bun să ţii minte un om a cărui valoare de întrebuinţare dispăruse într-un interludiu al istoriei? Cu fiecare moarte ilustră, îmi spun că avem un adevărat har în a ne sabota sistematic istoria. Şi asta pentru că nu suntem capabili să respectăm minima ei condiţie: civilizaţia aducerii aminte.

Gabriel Liiceanu, la TVR, despre Monica Lovinescu

Mai multe despre Monica Lovinescu aici