Cătălin Tolontan o spunea mai bine anul trecut, la sfârşit, când pe toate antenele comentatorii sărbătoreau cu şampanie descoperirea “majorităţii tăcute”. Tăcerea majorităţii este privită ca o virtute. Neimplicarea, lenea, nepăsarea şi-au găsit scuza perfectă: protestăm. Ce revoluţie, cu steaguri tăiate, cu ieşit în stradă pentru a ne striga nedreptatea, ce tancuri, ce tot atâta deranj? Ia mai bine să protestăm noi stând. Hai să arătăm ce avem de spus nefăcând nimic, nespunând nimic. Şi după aia mergem până la Carrefour şi protestăm vreo oră, după care atingem apogeul protestului nostru printr-un sforăit mare, pe 20 de milioane de voci (precizez din nou că imaginea majorităţii sforăitoare îi aparţine lui Cătălin Tolontan).

Dacă cineva te fură pe stradă eşti vocal, eşti puternic, urli scandalizat, te exteriorizezi. Când suntem furaţi toţi, ne transformăm într-o turmă pe care o numim majoritate tăcută. Sună mai bine decât nepăsători, egoişti, incapabili de a discerne. Şi uite aşa, “dictatura” majorităţii se transformă într-o veritabilă dictatură a unei minorităţi mobilizate care profită de faptul că majoritatea e prea ocupată să se plângă.

Cine vine acasa

Iata ce citesc pe blogul lui George Onofrei:

Zice NewsIN:

CNSAS a cerut săptămâna trecută instituţiilor care deţin arhive să caute microfilmele dintr-un dosar de reţea în care figurează primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, Colegiul dorind să afle dacă acesta a dat note, în condiţiile în care, potrivit unor surse, are un angajament semnat.

Povestea aparitiei acestei informatii in presa e destul de complicata. Se pare ca in CNSAS sint multe dispute interne, iar unii membri nu au mai rabdat si n-au mai asteptat verificarile, de vreme ce s-a descoperit angajamentul oricum.

Mai multe detalii de la Newsin:

CNSAS a cerut săptămâna trecută instituţiilor care deţin arhive să caute microfilmele dintr-un dosar de reţea în care figurează primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, Colegiul dorind să afle dacă acesta a dat note, în condiţiile în care, potrivit unor surse, are un angajament semnat.

Potrivit unor surse din instituţie, întrucât nu s-au găsit note semnate de actualul primar PSD al Iaşiului, Gheorghe Nichita, Colegiul a dispus săptămâna trecută completarea verificărilor prin solicitarea de la servicii a microfilmelor dosarului respectiv.

Discutarea cazului Nichita şi a altora în situaţia lui a fost un nou prilej pentru unii membri ai Colegiului de a-i acuza pe ceilalţi că tergiversează eliberarea adeverinţelor pentru candidaţii la locale. Mai precis, unii membri au cerut ca lui Nichita şi celorlalţi candidaţi la locale să li se dea adeverinţă de necolaborare până la sfârşitul campaniei, dar în preambulul adeverinţei să se insereze informaţiile suplimentare găsite de CNSAS precum că figurează în dosare de reţea şi au angajament. Pentru aceşti membri ai Colegiului, preambulul este interpretat ca un semnal pe care instituţia trebuie să-l transmită alegătorilor. “Deşi nu există indicii că a avut acţiuni împotriva drepturilor omului, oamenii trebuie să ştie că respectivul are angajament şi că ar fi putut fi colaborator. Din cauza preambulului adeverinţei, omul respectiv ar fi pierdut nişte voturi, însă prin amânare, o spălare pe termen scurt, dar suficientă ca respectivul să candideze liniştit, el câştigă aceste voturi”, opinează un membru al Colegiului, dintre cei care doresc ca situaţia să se tranşeze până la data scrutinului. Pe numele lui Nechita nu a fost aşadar emisă o adeverinţă, ci au fost dispuse cercetări suplimentare, lucru confirmat “pe surse” şi de alţi membri ai Colegiului.

În Bacău, pe Insula de Agrement

(Bogdan mi-a dat voie să zic că sunt făcute de mine pozele :p )

În cea mai bună emisiune care mai poate fi văzută la TV zilele astea (Apropo TV), săptămâna asta, despre replicile memorabile din anii ‘90, vedeta fiind “Mircea, fă-te că lucrezi”

Urmează “Domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?“, “Ce aţi făcut în ultimii 5 ani?” sau “Asta sună ca dracu“. Vedeţi aici partea a doua şi a treia

Vă recomand partea  cu “cei 15.000 de specialişti”

Toată lumea se plânge de locul 20 din 25. Cică România a obţinut o poziţie ruşinoasă. Cred că toată gălăgia asta este ridicolă. Ba chiar un pic mai ridicolă decât concursul în sine.

Marea Britanie a ieşit în urma noastră. Deci suntem mai tari decât ei. Şi eu care credeam că muzica britanică dă tonul în Europa… Poate, dar mai puţin decât Nico şi Vlad Miriţă. A, şi apropo, muzica italiană nu există deloc!!! Armenia stă, în schimb, mult mai bine.Totul e show. Când am trimis pe Sistem, au luat un loc bun, pentru ca “scoteau scântei”, ieşeau în evidenţă. Bineînţeles că tipul care compusese melodia ruşinos de stupidă pentru o voce precum cea a Luminiţei Anghel a devenit un mare compozitor.

Concursul Eurovision e o înşiruire de măscărici, travestiţi, oameni care ţipă pentru nimic. Iar lumea îl ia ca pe ceea ce este de fapt: UN MARE NIMIC. La noi însă, importanţa sa e foarte mare. Industria muzicală de la noi şi-a găsit un moment din an în care să îşi stârnească orgoliile.

Toată lumea scrie piese PENTRU Eurovision. E împotriva ideii de artă, împotriva a ceea ce ar trebui să fie muzica. Toţi compozitorii scriu cu gândul la “ce va prinde” şi nu la ce vor ei să transmită. E ca un concurs de melodii de reclame. Iar când pierdem, suntem ruşinaţi că spotul nostru pentru margarină a luat bătaie de la un spot din Islanda.

Au fost şi vremuri când melodia României însemna ceva. Dar atunci ne-am clasat prost. Un motiv în plus de a crede că e, până la urmă, mai mare ruşinea de a câştiga Eurovisionul.

Din vremurile bune:

Dincolo de nori

Şi Luna:

L-au cântat, aplaudat, linguşit, i-au scris tomuri întregi de laude neruşinate, dar l-au urât în secret pentru că sistemul acela nu le dădea şi lor şansa de a fi, măcar puţin, Ceauşescu. L-au dat jos, pentru că doar aşa puteau deveni şi ei ceea ce şi-au dorit atâta timp în secret.

Păunescu suferă gălăgios că nu e Ceauşescu. Cine nu îl ridică în slăvi e bou, porc, e înjurat şi detestat. Când rămâne fără replică, te întreabă imediat: dar tu cine eşti? Tu ce ai făcut pentru ţară?

Primarul îşi aranjează întâlniri cu cetăţenii, unde să nu fie deranjat de răuvoitori, străzile sunt spălate iar câinii alungaţi.

Ei sunt peste tot: miniştri, primari, inspectori, directori de şcoli sau spitale, lideri de opinie. Dovadă vie a faptului că legea bunului plac nu ascunde doar interese oculte ci, de multe ori, pur şi simplu frustrare.

Alte clipuri electorale incredibile într-o compilaţie amuzantă pe cotidianul.ro
Vă daţi seama că oamenii ăştia umblă liberi printre noi?

Anul trecut am devenit din student, absolvent de Cuza. S-a întâmplat repede, ca mai toate lucrurile care au urmat. Cu siguranţă, cele mai frumoase amintiri din viaţa mea au legătură cu Universitatea, cu Copoul. Sigur că îmi amintesc şi de corpul E, şi de secretare, dar şi de colegi şi de prietenii pe care mi i-am făcut acolo.

Ca mai toate universităţile mari din lume, acum există şi la noi o fundaţie a absolvenţilor care va organiza şi anul ăsta “Ziua absolventului de Cuza”, şi mai ştiu (din surse sigure ;)) ) că pregăteşte o mulţime de proiecte interesante. Dacă ai terminat Cuza, şi ai un blog sau un site, poţi sprijini iniţiativa (vezi aici cum).

În plus, o mică amintire, cu mine bâlbâit, emoţionat şi plin de repetiţii supărătoare la ultimul curs:

Îl mai ţineţi minte pe Constantin Simirad? E omul care a lăsat Iaşului o mulţime de bancuri despre moldoveni, iar acum vrea un mandat odihnitor la Consiliul Judeţean.

Un amic mi-a arătat clipul electoral al lui Constantin Simirad. Îl vedeţi mai jos. Printre cei de a căror imagine se foloseşte se găsesc Patriarhul Teoctist (cum i-o fi obţinut acordul de a-l folosi ca agent electoral?) şi.. ţineţi-vă bine.. Regele Mihai. Regele susţine pe acelaşi candidat pe care îl susţine, în acelaşi clip, Ion Iliescu!!! Prieteni vechi, de altfel. Pentru cei care nu ştiu, atunci când Regele Mihai a vrut să se întoarcă în ţară în 1990, Iliescu a pus să fie buzunărit şi trimis înapoi de la scara avionului. Se pare că pesediştii au găsit ceva credibilitate în buzunarele regelui şi au zis că nu ar fi rău să o folosească în campania electorală.

Pentru cei care nu ştiu de incidentul din 1990, o melodie genială de-a lui Alexandru Andrieş. Poate o vede şi domnul Simirad şi găseşte şi acolo nişte imagini de folosit în campanie

Via Bogdan