Dar profesorii?

Tăriceanu e supărat pe legea asta. Şi are şi motive. Are cifrele la el. Şi Băsescu e supărat. Iar el o demonstrează cu lacrimi. Şi Geoană e supărat pe toată situaţia, doar că supărarea lui e – cel mult – amuzantă.

Mi-e greu să cred că oricare dintre cele trei personaje de mai sus, sau oricare dintre sutele de parlamentari care au votat legea are fie şi un pic de durere în vreo parte a corpului pentru categoria asta socială. Avem profesori proşti pentru că nimeni nu vrea să se facă profesor. I-aţi dispreţuit atât de mult încât a ajuns ruşinos să fii profesor. Se mai duc să facă asta fie cei care nu au de ales, fie cei exagerat de curajoşi.

Să discuţi zile în şir despre profesori în prag de alegeri e dincolo de limita indecenţei. Ar trebui să puneţi capul în pământ şi să vă faceţi că nu îi vedeţi. Şcoala a fost bătaia de joc a politicienilor de când mă ştiu, iar acum, profesorii au ajuns să se simtă vinovaţi pentru că cineva s-a gândit să îi ia la mişto cu o lege fantasmagorică ce a născut discuţii mai umilitoare decât un salariu de 6 milioane.

Hai, repejor la vot şi după aia în Spania, bă, nu la întins mâna! Hai, nu ştiţi că e criză? Mai puneţi mâna pe o carte, bă profesorilor!

Oamenii cu har

Nu am fost niciodată ceea ce se cheamă un credincios. Am vizitat biserici în scop în general turistic, iar poveştile biblice funcţionau ca un foarte eficient somnifer. Credinţa, în schimb, a fost pentru mine dintotdeauna ceva fascinant. Iar asta datorită unora dintre oamenii care mi-au vorbit despre ea.

Nu m-am împăcat, în general, bine cu preoţii. De fapt, puţini au reuşit vreodată să îmi fie simpatici. Poate nu i-am întâlnit pe cei potriviţi. În schimb există oameni ale căror vorbe nu te pot lăsa indiferent. Cu siguranţă Steinhardt este unul dintre ei. Pleşu, un altul.

Oamenii cu har sunt greu de găsit. Sau – mai bine zis – oamenii care îşi valorifică harul. Dar dacă eşti atent îi poţi observa – unii se fac profesori, alţii psihologi, alţii artişti, unii dintre ei te pot captiva vorbindu-ţi despre matematică, în timp ce alţii nici nu au învăţat să vorbească, iar alţii fascinează masele şi rămân în istorie.

Mult timp mi-a părut rău că nu sunt un credincios. Până la urmă, avantajul lor faţă de mine e că ei au întotdeauna un plan B. Dar dacă totuşi există posibilitatea unui plan B, de ce nu te-ai agăţa de el. După aceea e simplu, mai rămâne doar să decizi în ce crezi. Lucrez…

Dacă totuşi aveaţi dubii, căutaţi un om cu har. Sau căutaţi harul dintr-un om de lângă voi. Nu veţi găsi niciodată vreo dovadă mai bună a existenţei lui Doamne-Doamne.

Chilian

Pentru că m-au chemat nişte prieteni, astăzi am fost să îl văd aud pe Florin Chilian. Dincolo de excesele sale cât se poate de incorecte politic, până la urmă, Chilian e un artist care ar face orice să fie auzit. Dacă e nevoie, îl înjură pe ăla din spate care vorbeşte prea tare. Dacă îl doare ceva, urlă pur şi simplu, urlându-ţi şi ţie durerea. Oricum ar fi, Chilian nu e un tip pe lângă care poţi trece fără să îl observi.

Marii artişti au, în general, o melodie care le rămâne emblematică. Bohemian Rhapsody, Stairway to Heaven, Losing my Religion sau Wish You Were Here sunt cele mai sonore exemple. Şi micii artişti le au pe ale lor. Iar Melodia lui Florin Chilian rămâne, oricât de difuzate ar fi altele, Chiar Dacă.

Pentru că sunteţi nişte cititori mai mult decât simpatici şi treceţi pe aici chiar şi în perioadele în care îmi e greu să scriu prea mult, prin el, vă fac cadou melodia pe lângă care nu ai cum să treci pur şi simplu:

Numai

UPDATE Iar pentru toti cei care imi scriu pe mess ca melodia e deprimanta, aflati ca simptomele depresiei sunt:

Oamenii cu depresie tipic sint retrasi si se ascund de societate. Ei pierd interesul in lucrurile din jurul lor si devin incapabili de a experimenta placerea. Ei sint cronic obositi, au tulburari de somn (fie insomnie, fie somn excesiv), schimbari in apetit ( fie mananca prea putin sau prea mult), experimenteaza dureri de cap, dureri de spate, probleme digestive, neliniste, iritabilitate, anxietate, pierderea interesului sau a placerii in lucrurile in care in mod obisnuit produc placere, simtatiminte de nonvaloare si de stima sau respect de sine scazut.

Pentru ei lucrurile par sterpe, fara valoare si timpul pare sa treaca incet.

Alte simtaminte experimentate sint simtaminte de tristete si chiar disperare, multi luind in considerare suicidul sau gindindu-se asupra mortii.

 

Dar astea nu aveati de unde sa le stiti. De muzica nu zice nimic, deci e doar o melodie

Ziarul cu carte – de vorbă cu Ioan T Morar şi Cristian Teodorescu

Astăzi la Mall s-a lansat cel mai recent volum din colecţia Literatura de la Cotidianul – Portretul lui Dorian Gray. Au fost Ioan T Morar şi Cristian Teodorescu, care au fost suficient de drăguţi încât să accepte să stea de vorbă cu un blogger şi să se mai lase şi filmaţi.

Ideea de a da o carte săptămânal cititorilor este, probabil, cel mai spectaculos proiect cultural de masă din România – cam 3 milioane de exemplare vândute. Mai jos vedeţi mini-interviurile:

Ioan T Morar

Cristian Teodorescu