Vă rog să luaţi o pauză de la orice faceţi în momentul ăsta, pentru că trebuie sa trimiteţi multă compasiune şi atenţie în direcţia mea. Probabil vă întrebaţi pe unde am dispărut. Nu, nu m-am călugărit, şi nu, Mihai, nu m-am ascuns într-un studio să trag un album. Nu, paul, nu m-au răpit extratereştrii. E ceva mult mai grav de atât. Sunteţi gata? A trebuit să mă internez şi să mă operez de urgenţă. Acum să aud un oftat prelung. Bun. Am avut undeva în mine o piatră destul de mare. Produs al laturii mele feminine, deoarece am înţeles că bărbaţii nu prea fac. Nu despre asta încercam, de fapt, să scriu. Pentru că nu am uitat ce zi e azi.
De 8 martie o să vă vorbesc despre femeile de la spitalul de urgenţă din Iaşi
Fie că sunt medici, asistente sau infirmiere, mereu aleargă. Tot timpul o fişă trebuie să ajungă undeva, sau bătrânul din penultimul pat şi-a smuls perfuzia, sau domnul acela căruia i s-au amputat ambele picioare mai avea nevoie de o pernă pentru a-şi trăi drama măcar aparent ceva mai vertical. Unele lucrează în ture atât de lungi încât te culci şi te trezeşti de 3 ori şi tot ele vin şi te întreabă dacă eşti ok sau te mai doare ceva.
Apoi sunt cele care au venit sa te vadă sau te-au sunat doar să ştie că eşti bine. Indiferent cum le spui – mamă, prietenă, colegă – nu contează. Ele sunt cele care ştiu să fie acolo. Mereu.
În plus, e cea care ţi-a dat mâna ca să faci paşii spre casă, care a stat noaptea să îţi citească la telefon Micul Prinţ, care a cărat zi de zi după ea jucării, zâmbete, sau ultima melodie Taxi, ca să te faci mai repede bine.
Aşa le-am văzut eu în ultima săptămână, însă nu e nevoie să fii într-un spital ca să îţi dai seama cât de importante sunt, ca să le iubeşti.
…:(….
Uite, hai sa-ti dau sa citesti ceva frumos. Foarte, foarte frumos, chiar
http://cosminvaman.com/2008/03/femeile-astea/
P.S.: sa-ti “traiasca” pietrele
Mda Cosmin, pacat ca nu vom putea (sau cel putin unii dintre noi cor incerca, tot respectul pentru aceia ) sa le multumeasca, sa le arate cat de mult le apreciaza, adica pana la urma pentru asta e anual acest “eveniment” si ma refer bineinteles la 8 Martie.
Acu lasand femeile si 8 martie la o parte (app am implinit 16 de 8 martie, fiind cel mai frumos cadou de ziua femeii pentru mama in 1993) sa stii ca a fost o bucurie pentru mine s-aud ceva nou de la tn, si mai important chiar, sa vad ca sunt mentionat acolo sus in micul tau post , asta e o onoare rar intalnita, (ma simt mandru de mn) si-ti multumesc. Cat despre album, ti-am spus c-am incetat “Ostilitatile” fiindca am fost acuzat de lipsa de sensibilitate (nu blamez pe nimeni s-ar putea sa fi avut dreptate ) pana una alta, asteptam melodii noi, si inca astept sa intri pe mess sa trimiti ultima melodie…
Pana una-alta iti dorim sa ne-auzim numai de bine, sa te insanatosesti repede , si sper(speram cu totii dealtfel ) ca le faci si doamnelor o melodie de 8 martie :>
Toate cele bune şi recuperare rapidă.