La fel. De potriviţi

Dacă îi întâlneşti, primul lucru care îţi vine în minte e cât de diferiţi sunt. El lucrează în locul acela despre care studenţii fac caricaturi cu topoare, ea lucrează într-un loc unde studenţii chiulesc de la şcoală pentru a merge să primească o îmbrăţişare, sau “doar” nişte căldură. El se preocupă de facturile care trebuie să fie plătite în fiecare lună, ea de soarele care trebuie să intre pe geam, pe sub uşă sau pe gaura cheii – ce mai, peste tot! – în fiecare zi. El vine morocănos de la serviciu şi nu ştiu cum face de pare să aibă cea mai caldă morocănoşenie atunci când e lângă ea. Iar ea nu face decât să transmită cu orice privire cât de mândră este de el – când a făcut ceva bun la muncă, când găteşte aripioarele alea (absolut geniale, vă rog să mă credeţi), când e cel mai bun tătic din lume (so far… ) şi mai ales când o ia în braţe. El fredonează cu patos “Jana era croitoreasă“, iar ea se face că nu îi place asta. Ea lipeşte flori pe pereţi, el face plinul la maşină. El cumpără lapte şi pâine şi iaurt cu man-da-ri-ne, ea cărţi despre univers. El se bucură de cât de frumos se văd HD-urile pe televizorul cel nou, iar ea se bucură de cât de mult se bucură el.

Cum spuneam, nu sunt la fel . Sau aşa ai crede până când iese din cămăruţa lui Bogdan, copilul care poartă pe faţă zâmbete în forma lor pură şi le aduce pe chipul celor pe care îi întâlneşte. El seamănă cu amândoi. Şi uitându-te la el îţi dai seama că nici nu contează dacă sunt la fel, la cât sunt de potriviţi. Aşa cum ne-ar plăcea şi nouă să fim peste câţiva ani. Şi peste mulţi ani. Şi ar fi aşa şi dacă nu ar fi să ne fie naşi. La mulţi ani!

La propriu şi la figurat

Pe clădirea Romtelecom, de vreo două zile, se vede asta:

Caută-mă tu!

Nu aveţi chef de o campanie pe bloguri? Una care chiar ar putea avea şanse de reuşită. Dacă treci pe lângă Universitate zilele astea, ai şanse mari să vezi următorul anunţ:

Hai, ăştia care mă citiţi şi aveţi blog, puneţi poza, poate se găsesc oamenii ăştia, plus că mă gândesc că nu ar strica şi o campanie care să reuşească :p

Am făcut-o

Îmi cer scuze de la toţi cei pe care i-am înjurat pentru că îmi trimiteau invitaţii pe nu ştiu ce reţele sociale obscure, mari producătoare de spam. Până şi de la cei din partea cărora primeam mailuri de genul Vasilică-nu-ştiu-care has sent you a prayer. Ce bine mă cunoşti, Vasilică!

Azi de dimineaţă, nu ştiu cum, dar am deschis după multă vreme Facebook-ul. Şi dacă tot eram acolo, nu ştiu de ce, dar am fost atras de un buton din dreapta care îmi zicea să descopăr cine dintre prietenii mei e deja pe feisbuc. Eu vă zic, ăştia ne pun ceva în internet. Am apăsat. Şi am confirmat ca prieteni o mulţime de oameni. Unii chiar îmi sunt prieteni, alţii amici, alţii doar cunoştinţe simpatice, dar printre ei şi vreo doi colegi din clasa a patra (parcă) cu care nu am schimbat de atunci nici o vorbă. Cumva, mă bucuram să văd că am atâţia prieteni. Niciodată nu am realizat, am crezut că am puţini, pentru că nu am ştiut să îi ţin aproape pe toţi, şi pentru că… în fine, decât să ne supărăm, mai bine un cântec vesel să cântăm:

Să revenim (frumoasă melodia, nu ? Mereu am vrut să fac şi eu asta, Ines, doar că nu am putut rezista până la finalul postării. Apropo, cred că e timpul să îţi mărturisesc că era o vreme când mă întâlneam cu tine prin universitate şi după ce stăteam de vorbă despre câte ceva mă aşteptam să cânţi ceva la sfârşit). Apăs butonul. Ei bine, geniile malefice din spatele feisbucului au gândit sistemul ăsta astfel încât eşti doar la un foarte subtil click distanţă de spămuirea întregii agende. Prin urmare, aţi primit, probabil, mulţi dintre voi, invitaţii la a-mi vedea pozele (nu am încărcat nici o poză ), sau v-am cerut prietenia (ceea ce îmi stârneşte oarecare nostalgii). Mi-am trimis până şi mie invitaţie la vizionat poze. Iar asta CHIAR nu îmi stă în fire. Scuze, deci, din nou.

Bine şi rău la alegeri

PDL (unde s-a dus şi votul meu)

Bine -

PDL are meritul de a fi adus în vârful listei nişte nume care merită votul. Inclusiv pe al meu. La ce tip de personaje vin să ceară de obicei votul, atunci când ai ocazia să îl votezi pe Cristian Preda, o faci. Punct. De remarcat că în campania asta, preşedintele nu a mai încercat să se exprime direct în favoarea partidului său, în timp ce toate celelalte partide nu au făcut decât să îi poarte grija.

Rău -

După scrutinul ăsta, se pare că PSD nu mai este singurul partid care aduce alegători cu autobuze şi pungi cu ulei. Probabil e contagios şi s-o fi luat în coaliţie

PSD

PSD e dincolo de bine şi de rău, e acelaşi pe care îl ştim. Cu un preşedinte ridicol care s-a făcut şi mai ridicol chiar în ziua votului.

PNL

Bine -

Adina Vălean, dincolo de răutăţile puse în cârca ei, rămâne unul dintre puţinii candidaţi care meritau un vot la alegerile astea. Din păcate, însă, nu a existat în campanie.

Rău-

Crin a apărut pe toate afişele, bannerele, pe toţi fluturaşii liberali din campania asta. Aseară se plângea că nu a reuşit să scoată electoratul liberal la vot. Păi Crin, eu cred că nu-i cunoşti prea bine pe cei cărora pretinzi că le ceri votul. Păi clasa asta de mijloc nu mai crede în programe de genul “JOS BĂSESCU!”. Dacă domnul Antonescu şi-a făcut ca strategie pentru campania din toamnă doar “Băsescu nu e bun”, atunci e posibil să aibă surprize. Electoratul liberal e cultivat, inteligent, activ, pretenţios. Nu e uşor să îi ceri votul, pentru că vrea soluţii, nu bancuri. Pentru asta avem pe EBA, Gigi şi Vadim. De asta nu aţi luat nici 15% şi nici votul meu. Nu exclud posibilitatea de a vota pentru un alt preşedinte, doar că acesta mai trebuie să şi merite. Cu glumiţe şi Norica, nu te supăra, Crin, dar cântă la altă masă!