Minciuni de părinţi

Posted by Cosmin Vaman in BLOG Jan 6th, 2010 | 10 responses

Sunt unele lucruri pe care le-am auzit de atâtea ori de la părinţii noştri încât au devenit – cumva – adevărate într-o lume a adevărurilor axiomatice, primordiale, pe care nu îndrăznim să le punem la îndoială. Teo împlineşte azi o lună. Nu am pretenţia că ştiu deja cum e să fii părinte – asta e o diplomă pe care o obţii după o sesiune lungă şi deloc uşoară, cu examene în faţa celui mai exigent şi mai bun profesor pe care l-ai avut vreodată – propriul copil. De altfel, nu ştiu pe cineva care să fi absolvit vreodată şcoala asta. Cunosc oameni de peste 50 de ani care şi acum cred că părinţii lor mai au de învăţat. Nu am, aşadar, competenţa necesară pentru a trage concluzii despre ce înseamnă să fii părinte. Dar am o lună trăită din plin. Una în care am învăţat despre mine mai mult decât mă aşteptam.

Pentru ei facem tot ce facem

În ziua în care devii părinte nu devii un mare altruist. Din acea zi încolo în viaţa ta intră mai multe comori decât au intrat vreodată până atunci. Dacă ar fi să tragem linie pentru a calcula profitul am vedea că avem atât de multe de făcut pentru a putea egala ceea ce primim de la ei… Viaţa noastră (A NOASTRĂ) capătă un rost mai mare decât am fi fost noi în stare să-i găsim până atunci. În plus, ne privim copiii şi ne mirăm la nesfârşit de cât de mult au crescut în doar o lună, un an, douăzecişicinci de ani, când de fapt ar fi atât de uimitor să vedem cât de mult creştem, în fiecare zi, datorită lor. Investiţiile astea fac să primeşti un profit ridicol de mare, încât tot ce facem pentru ei facem, de fapt, pentru noi.

Ziua în care s-a născut a fost cea mai fericită din viaţa mea

E greu să măsori fericirea. E greu să compari pe cea din ziua în care s-a născut cu cea în care ai văzut-o (sau l-ai văzut) prima dată – în vis, în ochii mamei sale atunci când ai cunoscut-o sau în braţe. Sau cu cea din ziua în care s-a liniştit din plâns în braţele tale – un mod atât de curat şi sincer de a spune “te iubesc”. Sau ziua în care a făcut prima baie, în care s-a speriat când a intrat în apă pentru ca mai apoi să se liniştească şi să adoarmă transformând tot ce e în jur în linişte şi căldură. Şi mă mai aşteaptă atâtde multe – ziua în care va merge prima dată, în care va vorbi, în care va cânta, în care îşi va vedea pentru prima dată frăţiorul… Orice tată care a tremurat cu telefonul în mână aşteptând vestea cea mare ştie ce chip ciudat are fericirea primei zile. Ce radicală turnură ia viaţa ta în clipa aceea. Unui tată i se întâmplă atât de multe încât a denumi acea zi “cea mai fericită” ar putea fi, cel mult, doar un clişeu. Mult mai potrivit ar fi să spunem asta despre toate celelalte zile ce urmează.

Şi o minciună mai personală:

Eu nu voi fi unul dintre acei părinţi care arată şi în stânga şi în dreapta poze şi filme cu copilul lui

Ba uite că sunt, probabil că obiceiul ăsta vine odată cu calitatea de părinte. O genă suplimentară care provoacă distribuirea necontrolată de poze se activează brusc. Aşa că pun, aici, poze din ultima lună.

 

Cum ziceam, poze de tătic mândru de fetele lui: