Iar daca nici voi nu aveţi “chef” să vă cumpăraţi un ipod touch, puteţi participa la concursul ăsta

Alăptatul nu e cine ştie ce distractiv. Nu pierzi nimic.

Asta ca să ştiţi şi voi şi să puteţi respira uşuraţi

Toată lumea ştie că favoritul de anul ăsta este Avatar. L-am văzut abia acum câteva zile. Credeam, până atunci, că e un film prost. Acum cred doar că e un film slab. Nu l-am văzut în 3D, dar am auzit că experienţa asta ar fi total diferită de orice ai fi experimentat vreodată ca spectator în sala de cinema. Că inovaţiile tehnologice te transpun în poveste ca niciodată până acum. Să dăm, deci, Cezarului ce-i al Cezarului. Să nu uităm, însă, că expresia originală are o continuare esenţială. până la urmă în ce te transpune filmul ăsta dacă nu într-o colecţie de clişee? An de an văd toate filmele nominalizate şi rar mi-a fost dat să văd personaje mai goale, mai nememorabile, până la urmă mai dispensabile. O poveste simplă, cu o morală facilă, o poveste pe care o vezi şi o auzi în toate filmele ieftine pe care le-ai văzut până acum. Le recomand tuturor celor fascinaţi de Avatar, văzut în 3D, să îl revadă în 2D. Şi să îmi spună ce rămâne după ce dai jos ochelarii – în afară de fanteziile sterpe ale unui moş căruia, ca în bancul rusesc cu tancul, orice film ar face, îi iese tot Terminator.

Fascinaţia tehnologiei este, fără îndoială, un factor esenţial în istoria cinematografiei. Să nu uităm, că acum mai bine de 100 de ani, oamenii erau fascinaţi de filmul ăsta:

Fără îndoială că “Stropitorul” îşi merită locul în istoria cinematografiei pentru uşile pe care le-a deschis stârnind curiozitatea oamenilor. Cred, însă, că cinematograful este inutil fără talent. Fără inovaţie şi fantezie intelectuală. Da, trebuie să fie tare fascinant să te simţi “acolo” printre liane şi creaturi albăstrui. Dar dincolo de fascinaţia de a fi transpus într-o altă lume, mai rămâne ca aceea să fie o lume în care să vrei să fii transpus, una care să îţi ofere ceva. Poate că oscarurile sunt pentru filmele care fac istorie. Eu, unul, prefer să fiu cu “pierzătorii” oscarurilor, cu filmele care nu sunt deschizătoare de drumuri, dar fac drumul mai frumos şi mai interesant. Mă găsiţi lângă Little Miss Sunshine, Up, Man on the Moon, Babel, Lost in Translation, Burn after reading, ca să mă refer doar la pierzătoarele din ultimii câţiva ani.

Fie discriminează familiştii, fie nu sunt cel mai popular şi mai minunat şi mai genial om din lume. N-are cum să fie decât prima variantă

Există mai multă luciditate în grila de programe a MTV decât în politicile publice de la noi. Iar într-un show plin de sclipiciul Hollywoodian pe care îl criticăm cu fiecare ocazie e mai multă omenie decât am văzut de mult timp în spaţiul nostru public. Suntem ursuzi, nervoşi, nepăsători şi privim doar în jos. O mărturie dintr-un loc care pare azi cel mai bătut de soartă povesteşte că, în Haiti, printre ruine, se întâmplă miracole. Oare nouă de ce nu ni se întâmplă?

PS Era să uit – autorităţile române nu au rămas indiferente în faţa dezastrului din Haiti. Doar nu puteau pierde încă o ocazie de a ne face, pe toţi, să părem cât se poate de ridicoli.

cosmin vaman – Nicaieri nu ninge ca in parul tau – TEST

PS dacă ascultaţi cu atenţie o puteţi auzi pe fiică-mea gângurind în timp ce mă chinuiam (la propriu) să înregistrez.