Suntem nişte plângăcioşi – asta suntem. Nimic nu ne place, toate ne obosesc, alergăm pentru că suntem convinşi că aşa trebuie, şi apoi ne plângem de ceilalţi şi de noi înşine. Strâmbăm din nas la tot pasul. Nu ne plac festivismele, ne deranjează sărăcia, iar sobrietatea şi liniştea ne plictisesc. În acelaşi timp, Halloweenul e rău că e de import, Sfântul Valentin nu e Dragobete, iar iepuraşul de Paști ar trebui interzis prin lege.

Crăciunul nu e de import. El e aici „de când lumea”, şi totuşi avem ceva de comentat. Toată lumea oftează melancolic deoarece – nu-i aşa? – toată alergătura prin mall-uri şi hypermarket-uri contravine spiritului Crăciunului. Ne prefacem deranjaţi de felul în care dispare sfinţenia sărbătorii de parcă am fi fost de când ne ştim bisericoşi. În plus, unde găseşti mai multă sfinţenie decât într-un mall supra-aglomerat unde oamenii dau buzna pentru a-şi face unii altora bucurii? De ce e acesta un lucru rău? Când egoismul e peste tot iar nepăsarea a devenit mod de viaţă, o sărbătoare în care oamenii să se înghesuie pentru a dărui este cum nu se poate mai potrivită. Cred că nici Hristos dacă ar fi aici nu şi-ar dori altceva de ziua lui.

Dincolo, însă, de toate astea, de Crăciun se sărbătoreşte naşterea unui copil. Iar oamenii se bucură din motivul ăsta: aprind mii de luminiţe, ies în stradă pentru a se bucura împreună, îi regăsesc pe cei dragi, dăruiesc şi se dăruiesc. Sigur, se spune că nu e vorba despre orice copil, ci despre unul care va aduce pacea în lume. Dar până la urmă, nu asta înseamnă venirea printre noi a fiecărui copil? A te bucura de bucuria celuilalt, de muzică şi clopoţei, a face din venirea pe lume a unui copil o sărbătoare a lumii întregi – în asta cred că se găseşte adevărata sfinţenie a momentului. Iar dacă pentru a ne bucura avem nevoie de mall-uri şi carduri de credit, foarte bine! Vă puteţi imagina un pretext mai bun pentru a le folosi?

Gândiţi-vă numai cum ar arăta lumea asta dacă la venirea pe lume a fiecărui copil, ai lui ar aprinde „luminiţe” şi s-ar bucura ca de o minune. Pentru că nu e nevoie să îl aşteptăm pe fiul lui Dumnezeu pentru asta. De fapt, chiar cred că, acum 2000 de ani, venind aici, asta încerca şi el să ne spună.