Tot cu Teo

Poantă care o să mă facă să dorm pe afară. Şi o semi-reclamă

De multă vreme tot vreau să îmi iau un ipod-touch. E frumos, elegant şi… frumos şi elegant. Până acum, totuşi, nu am înţeles exact de ce crede toată lumea că dacă ceva are un singur buton e mai uşor de folosit? Pentru cei care în continuare nu înţeleg asta, le recomand căsătoria

Iar daca nici voi nu aveţi “chef” să vă cumpăraţi un ipod touch, puteţi participa la concursul ăsta

Puteţi sta liniştiţi

Nevastă-mea, în seara asta:

Alăptatul nu e cine ştie ce distractiv. Nu pierzi nimic.

Asta ca să ştiţi şi voi şi să puteţi respira uşuraţi

De ce ar câştiga Avatar?

Cine mă cunoaşte ştie deja că în fiecare an mă uit, noaptea târziu – sau dimineaţa devreme – la ceremonia decernării Oscarurilor. Nu ştiu să vă spun exact de ce. Poate pentru ideea de show – de ceea ce ar trebui să însemne un show grandios – strălucire, precizie, entertainment – un eveniment fără cusur care îmi aminteşte de ce sunt vedetele vedete şi de ce ne place de ele. Mă uit la Oscaruri an de an deşi ştiu că nu întotdeauna aceea este gala care îi premiază pe cei mai merituoşi. Că trebuie să fii de stânga pentru a câştiga la categoria documentar, să te fereşti de comedii şi, în general, pe cât posibil, să vorbeşti despre Holocaust pentru a câştiga.

Toată lumea ştie că favoritul de anul ăsta este Avatar. L-am văzut abia acum câteva zile. Credeam, până atunci, că e un film prost. Acum cred doar că e un film slab. Nu l-am văzut în 3D, dar am auzit că experienţa asta ar fi total diferită de orice ai fi experimentat vreodată ca spectator în sala de cinema. Că inovaţiile tehnologice te transpun în poveste ca niciodată până acum. Să dăm, deci, Cezarului ce-i al Cezarului. Să nu uităm, însă, că expresia originală are o continuare esenţială. până la urmă în ce te transpune filmul ăsta dacă nu într-o colecţie de clişee? An de an văd toate filmele nominalizate şi rar mi-a fost dat să văd personaje mai goale, mai nememorabile, până la urmă mai dispensabile. O poveste simplă, cu o morală facilă, o poveste pe care o vezi şi o auzi în toate filmele ieftine pe care le-ai văzut până acum. Le recomand tuturor celor fascinaţi de Avatar, văzut în 3D, să îl revadă în 2D. Şi să îmi spună ce rămâne după ce dai jos ochelarii – în afară de fanteziile sterpe ale unui moş căruia, ca în bancul rusesc cu tancul, orice film ar face, îi iese tot Terminator.

Fascinaţia tehnologiei este, fără îndoială, un factor esenţial în istoria cinematografiei. Să nu uităm, că acum mai bine de 100 de ani, oamenii erau fascinaţi de filmul ăsta:

Fără îndoială că “Stropitorul” îşi merită locul în istoria cinematografiei pentru uşile pe care le-a deschis stârnind curiozitatea oamenilor. Cred, însă, că cinematograful este inutil fără talent. Fără inovaţie şi fantezie intelectuală. Da, trebuie să fie tare fascinant să te simţi “acolo” printre liane şi creaturi albăstrui. Dar dincolo de fascinaţia de a fi transpus într-o altă lume, mai rămâne ca aceea să fie o lume în care să vrei să fii transpus, una care să îţi ofere ceva. Poate că oscarurile sunt pentru filmele care fac istorie. Eu, unul, prefer să fiu cu “pierzătorii” oscarurilor, cu filmele care nu sunt deschizătoare de drumuri, dar fac drumul mai frumos şi mai interesant. Mă găsiţi lângă Little Miss Sunshine, Up, Man on the Moon, Babel, Lost in Translation, Burn after reading, ca să mă refer doar la pierzătoarele din ultimii câţiva ani.

Credincios

Nu am nici o dovadă, dar cred că atunci când îmi e rău Teo îmi zâmbeşte mai mult decât de obicei tocmai ca să mă fac bine mai repede. În felul meu sunt – totuşi – un om credincios.