Dictatorul Obama

Am văzut la Mădălina o cartelă de metrou din Washington pe care apare poza lui Obama, ca un soi de omagiu cu ocazia instalării lui la Casa Albă. Nu este o reclamă, nu vinde nimic, doar îşi sărbătoresc preşedintele.

Încercaţi să vă imaginaţi pentru o clipă că pe cartelele de la Metrorex ar apărea poza lui Băsescu. Ce delir ar fi seara la Realitatea şi Antena 3! Ce revolte! Cum ar sări apărătorii democraţiei trei metri în sus! Nu mă înţelegeţi greşit, nu-mi doresc să îl văd pe Băsescu pe bilete de autobuz sau metrou, fie şi din considerente estetice. Dar la noi, Băsescu e considerat dictator numai dacă deschide gura.

Gheorghe Nichita – Primarul Capitalei

Iaşul nu are primar. Gheorghe Nichita e prea ocupat să se viseze ministru, aşa că stă mai toată ziua pe la Bucureşti. Ceea ce nu e tocmai rău, pentru că nici Bucureştiul nu are primar. Oprescu e prea ocupat să se viseze preşedinte, aşa că stă mai toată ziua pe la televizor. Ceea ce nu e aşa de rău, pentru că România nu are Preşedinte. Băsescu e prea ocupat să se viseze orice – de la prim-ministru până la personaj principal în manualul de istorie de clasa a IV-a. Şi oricum Boc e prea ocupat să se viseze Băsescu.

Imaginaţi-vă doar un Bucureşti administrat ca Iaşul, o Românie plină de recorduri cu cârnaţi precum Bucureştiul lui Oprescu, o istorie după chipul lui Traian Băsescu, o viziune a viitorului după chipul lui Boc.

Aflu de la Cristi că deşi avem o trupă ieşeană care ne face cinste şi pe care ar fi cazul să o susţinem în perioada asta, primăria a preferat să aducă de ziua unirii doar trupe de la Bucureşti. Poate ar ajuta orgoliului primarului dacă îi amintim că şi Iaşul a fost la un moment dat capitală. Poate mai dă pe aici. Vă aşteptăm cu drag pe la noi, domnule primar.

Cultura pomenii

Mă uit pe Realitatea şi văd cum Andreea Marin alături de Tatulici cere donaţii pentru a-i ajuta pe sinistraţi. OK, foarte frumos, emoţionant, solidaritate, reportaje lacrimogene. Plin de vedete, vor veni şi Băsescu şi Tăriceanu. Mult zgomot pentru nimic. Surprize surprize la pătrat. Am văzut zeci de teledoane la fel de sterile. Acum trei ani s-au strâns grămezi de bani şi s-au umplut sute de ore de spaţiu de emisie. Dar de rezolvat nu s-a rezolvat nimic pe fond. În fiecare an riscăm să se rupă alte diguri, după care vom găsi imediat soluţia: un nou teledon.

De donat donăm în fiecare lună, toţi contribuabilii din ţara asta. E timpul să ne trezim şi să vedem că aşa nu putem rezolva decât unele probleme punctuale. E timpul să cerem de unde trebuie. De la cei pe care îi girăm cu încrederea noastră la vot şi cu banii noştri la sfârşitul fiecărei luni. Nu trebuie să mulţumim “complicilor noştri”. E timpul să le arătăm obrazul “complicilor lor” şi să îi punem la treabă.

De ce sa nu politizam inundatiile ?

Politicul e perceput ca fiind nociv, ca fiind stavilarul in calea dezvoltarii noastre. Am inteles perceptia asta. Si e si relativ justificata. Nu inteleg insa de ce ne lasam manipulati si criticam prezenta politicienilor in randul oamenilor la inundatii. Pana la urma nu asta le reprosam? Ca s-au rupt de oameni? De Romania reala? Ii urmarim cu camerele, ca dupa aceea sa spunem ca o fac pentru imagine. Politica inseamna imagine peste tot in lume. Dar si Tariceanu si Basescu aveau ce cauta in zonele calamitate asa cum George Bush avea ce cauta la Ground Zero dupa 11 septembrie.

Sa nu fim ipocriti. Si mie imi e din ce in ce mai scarba de “dramolete”, dar daca premierul sau presedintele ar sta ascunsi cand tara trece prin momente atat de grele, abia atunci am avea ce sa le reprosam. Ei nu se duc sa dea la lopata, si nici nu ar trebui sa o faca. dar prezenta lor – fie si simbolica – nu inseamna doar un imbold spre autoritatile locale amortite in sistem, obisnuite sa faca treaba doar daca e ordin de la “Vodă” ci si un semnal de imagine catre intreaga populatie.

A, si inca ceva, oameni buni, nu va mai vaitati ca niste babe ca e an electoral. Stim asta. Nu ati descoperit focul. Peste tot e asa. Stim ca in anii electorali toata lumea vrea sa fie mai vizibila. Asa ca lasati ipocrizia si nu-i mai criticati pentru ca ies o data a patru ani din vizuina, ci atunci cand stau ascunsi in ceilalti 3 ani.

PS. Da, stiu ca iar ma iau de presa, si chiar nu inteleg de ce.

Ca la avioane straine

Mă simt liniştit, eliberat, odihnit după summit-ul ăsta de parcă m-aş fi întors din concediu. Voi ce-aţi făcut de Summit? Probabil, ca şi mine, v-aţi uitat la televizor. Aşa e că nu vreţi să mai vedeţi avioane în faţa ochilor cel puţin o lună de-acum încolo?

Nu scriu despre summit, că iar o să sară anonimii să spună că îl laud pe Băsescu, dar nu pot să nu zic măcar câteva vorbe despre felul în care acesta s-a văzut “pe sticlă” (în primul rând, dar nu numai). Ştiţi cum se spune (sau se spunea pe vremea mea) că te uiţi ca la maşini străine? Uite aşa am fost noi: ca un popor care cască gura la avioane străine şi gărzi de corp. Am aflat ore în şir despre “aparatul de securitate”, despre traseul unic, despre ce o să mănânce fiecare, despre unde vor fi cazaţi, despre coloane oficiale şi maşini blindate. Până şi Realitatea şi-a întărit poziţia de informator isteric, iar Antena 3 pe cea de cârcotaş ridicol.

Vă puteţi imagina că pe CNN sau BBC aţi putea vedea ore în şir de materiale dedicate chestiunilor ORGANIZATORICE şi, în fond, periferice ? A reţinut cineva din tot vacarmul ăsta infantil care a fost – dau şi eu un exemplu – poziţia României? În afară de poziţia doamnei Băsescu care, aşa cum bine ştim, a stat la masă între Putin şi Bush. Iar la un moment dat – Å¢INEÅ¢I-VĂ BINE – s-a urcat în altă, – repet – ALTĂ maşină decât preşedintele?

Dacă aveţi zece minute de pierdut urmăriţi mai jos cel mai stupid comentariu al unei transmisiuni în direct: doi protevişti despre aterizarea lui Bush la Constanţa.