Mergeţi pe www.ieseanul.ro şi votaţi pentru întrebarea zilei - cel mai amuzant (şi din pacate veridic) sondaj pe care l-am văzut în ultima vreme
 |
Care va fi următoarea investiţie a lui Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi în instituţie? |
Toată lumea vorbeşte despre pagubele pe care le-a adus furtuna. Eu o să vă arăt un lucru bun care a ieşit de pe urma ei şi pe care l-am observat azi dimineaţă când m-am trezit:
Cum ar spune un coleg, până la următoarea furtună, s-auzim numai de bine 
Alexandru Andrieş - Ce oraş frumos
În Ziarul de Iaşi de ieri apare articolul ăsta:
Nu mai suntem fabrici, ci uzine de diplome. Culmea e că în corpul articolului nu se spune nimic neadevărat sau defăimător, însă nici nu se demonstrează generalizarea din titlu. Da, universităţile au devenit o forţă economică. Asta nu le face automat fabrici sau uzine de diplome. Nu toate facultăţile din toate universităţile ieşene sunt aşa. Iaşul are forţa pe care o are în primul rând pentru că este centru universitar. Cred că măcar pentru motivul ăsta suntem datori universităţilor cu puţin respect.
PS: nu încerc să spun că nu sunt cazuri de diplome pe bandă rulantă peste tot, dar mi se pare nedrept să faci un atât de mare deserviciu în titlu celor despre care scrii mai jos că fac un atât de mare serviciu Iaşului.
Alţii care au remarcat dezvoltarea uluitor de rapidă şi de neoprit a oraşului nostru:
Ştiţi bancul. Ei bine, urmăresc de ceva vreme campania electorală din Iaşi, în special pe cea a candidatului pe care îl susţin. Lucrurile deja s-au precipitat. Blogurile politice şi-au definit clar adeziunea, unii îl atacă prin argumente, alţii (altul mai exact) îl atacă fără discernământ, zi de zi, după schimbări repetate ale taberei, survenite într-un tipic mod halucinant. Observ că Oprea e ţinta numărul unu. A PSD-iştilor, dar mai ales a liberalilor. Toate sondajele îl dau pe primul loc, numai Relu Fenechiu zice, frecându-şi cu satisfacţie mâinile, că ar avea 10%, cu mult în urma lui Nichita. Dar nu despre toţi ăştia vreau să vorbesc aici.
Ursul din banc este Aurel Dobaşu, un atent analist al scenei politice ieşene. Îl ştiţi. Mereu atent la nuanţe, domnul Dobaşu semnalează de multe ori în mod corect aspecte mai puţin vizibile ale luptelor de culise. Însă presupusa lui imparţialitate este discutabilă. Citiţi în arhivă editorialele sale. Toate au o singură preocupare: candidatul Oprea. Când vorbeşte de probleme şi soluţii europene, e “dezamăgitor de slab”, nu e politician. Când sare la gâtul lui Nichita, dezamăgeşte iar, Adomniţei fiind câştigător, pentru că e mai “elegant”. Oprea are un blog şi un site de câteva luni. De câte ori postează acolo ceva, domnul Dobaşu remarcă faptul că articolele “nu sunt preluate de presă”. De Adomniţei care există pe internet abia de câteva zile nu spune nimic.
Când nu e politician, e rău că nu e politician. Când e, e rău că e. Când nu scrie - de ce tace ? Când scrie - de ce scrie? Şi în toate situaţiile e rău că nu e Adomniţei. Un lucru e clar, domnule Dobaşu, dacă e să vorbim de blaturi: în momentul acesta numai echipa Oprea - Schrotter îl mai atacă pe Nichita în Iaşi, restul lumii fiind prea ocupată să îl pândească pe Oprea după colţ pentru că - nu-i aşa? - nu are şapcă.
Cât sunt de credibile promisiunile unui candidat dacă sunt luate în râs chiar de colegii săi ?
Întrebat de un ziarist ce crede despre promisiunea unui candidat la Primărie, de a atrage la Iaşi fonduri de un miliard de euro - fără să ştie că este vorba de Adomniţei - Vosganian a replicat nemilos: “Dacă iei o surcică şi-o îndoi, se rupe. Limba este elastică, poţi să vorbeşti cu ea, nu păţeşti nimic!” Ziariştii i-au răspuns, prinre hohote de rîs, că cel care a promis miliardul de euro este chiar colegul domniei sale, Cristian Adomniţei.
Ştirea în întregime pe Iaşicâştigă
Am fost ieri în Leuven, un orăşel micuţ la câţiva kilometri de Bruxelles, populat masiv cu studenţi. Deşi comparaţia cu Iaşul mi-a venit încă din primul moment în minte, am zis că ar trebui să fiu prudent: e totuşi un oraş mic peste care nu au trecut zeci de ani de distrugeri fizice şi ideologice.
Dar la un moment dat am ajuns în ceea ce se cheamă un beguinage. Vedeti aici ce inseamna exact. De fapt e un loc minunat, linistit si pitoresc, unde locuiesc studenti si profesori. Ceea ce este impresionant de fapt este felul in care un oras stie sa isi respecte istoria, traditia, si sa o valorifice. Alţii intră cu excavatoarele peste ea ca să o îngroape cât mai repede. Oraşele universitare, culturale, nu sunt nişte oaze consumatoare de resurse izolate de lumea reală. Dimpotrivă, spiritul lor e viu şi respiră într-o lume mai adevărată decât cea a mall-urilor şi băncilor cu pereţi din sticlă.
Progresul nu e o scuză pentru distrugerea tradiţiei. În Leuven există şi fabrici, în zonele de periferie, şi o echipă de fotbal. Dar, cumva, acolo cineva a ştiut să valorifice trecutul aşa cum se face în lumea civilizată. Mai greu să explici asta unui Gigi. Vă rog să nu înţelegeţi că fac campanie, dar uitaţi-vă la pozele de mai jos şi veţi înţelege de unde revolta mea.
Vedeţi mai multe poze din Leuven pe Flickr
Nu fac discriminari si nici nu incerc sa pun etichete (se pun ele singure), dar pur şi simplu nu îmi plac.
Pentru că se camuflează foarte bine. Sunt de toate vârstele şi în toate partidele. Urlă înfierând vechiul FSN, în timp ce guvernează folosind exact practicile lui.
Pentru că suferă de o boală destul de gravă, pesedita, care recidivează o dată la patru ani prin revenirea la suprafaţă a simptomelor cunoscute şi sub numele Mitrea, Năstase şi, desigur, Iliescu.
Pentru că boala e perversă, iar tu, neştiutor, o vei căuta în partidul care se cheamă PSD. Dar greşeşti. Cel mai sigur o vei găsi nu într-un anumit partid, ci la guvernare. Acolo se simte cel mai bine, potenţată de bacteriile care se depun pe brânza cunoscută şi sub numele de caşcaval. Şi nu trece cu antibiotice. Nici de dreapta nici de stânga. E o boală cu rădăcini adânci, de zeci de ani.
Poate cel mai rău simptom este faptul că amestecă oamenii. Pentru că sunt unii - puţini, e adevărat - care sunt imuni, dar care au nevoie de anticorpi mult prea puternici pentru a-i face faţă.
Văd cum lupi moralişti sar pentru a condamna blatul din bătălia dintre dreapta şi stânga. Eu cred că, de fapt, lupta cea mare se duce între pesedită (fostă pecerită) şi non-pesedită. Iar în lupta asta, până acum, singura care nu a câştigat este România.
Constantin Simirad spunea acum ceva vreme ca nu e interesat de scaunul de Primar, si nici de cel de Parlamentar, pentru ca acestea ar fi prea solicitante.
Parerea mea este ca mandatele primarului Simirad au fost paguboase pentru Iasi nu neaparat pentru ceea ce a facut, cat pentru ceea ce ar fi trebuit sa faca si nu s-a intamplat. Acum, in Uniunea Europeana, la Consiliul Judetean e nevoie de cineva care sa stie cum sa aduca banii Europei in satele si comunele din Iasi, si nu cineva care sa se plimbe si sa spuna, hatru, bancuri cu moldoveni oamenilor.
Simirad spune ca are nevoie de un loc mai putin solicitant, dar candideaza fix acolo unde e nevoie de mai mult dinamism si tenacitate. Din respect pentru linistea lui Simirad, va sugerez ca atunci cand veti intra in cabina de vot, sa puneti stampila in alta parte, pentru a-i valida un mandat linistit - asa cum isi doreste - la Campionatul Regional de Bancuri.
