Da, ştiu, am spus că anul ăsta sabotez sărbătorile de iarnă. Cu toate astea, dacă cineva dintre voi vrea să îmi facă un cadou de Moş Crăciun, găsiţi la Cărtureşti o ediţie specială a ultimului album Keane (CD + DVD). Nu ştiu de ce nu am luat-o din prima. Costă undeva sub 80 de RON şi e singurul cadou pe care îl primesc anul ăsta. A, şi arată aşa:
Melodia 8 vine de la una dintre trupele pe care în ultimul timp le ascult foarte mult, rockerii fără chitară, şi nu o să spun prea multe despre ea pentru că deja a spus, într-un podcast, unul dintre membrii trupei:
Lyrically, it was around that time Richard was going through a messy fall-out from a break-up with a girl that he’d been going out with for seven or eight years… so I guess it was a kinda friendly slap in the face or something! I think Tom and I were both feeling that he was getting really bogged down in this world of regret, and looking backwards all the time, and we just wanted to offer a way of picking him up and moving forward.” – Tim – Podcast 4 (5th June 2006)
Mai multe despre Keane aici.
Rock-ul fără chitară e ca… McDonalds fără cartofi prăjiţi, ca internetul fără bloguri, sau ca Băsescu fără Tăriceanu.
Keane este o trupă care cântă piano-rock, iar pentru o trupă britanică, ăsta e – trebuie să recunoaşteţi – un act de curaj. Au fost acuzaţi că ar fi imitatorii Coldplay, deşi influenţele lor merg mai departe, până la REM (*) , U2, Queen, Radiohead, Oasis sau chiar Beatles. Cântă, ca mai toată lumea ce se respectă, despre dragoste şi război. Între timp există alte trupe care îi imită pe ei, iar de când Coldplay au anunţat că pe următorul album nu vor folosi pianul, au scăpat şi de stigmatul ăsta.
Ascultaţi Melodia Zilei de azi, pentru că este de la una dintre trupele mele preferate, şi, lăsând prejudecăţile deoparte, în final poate veţi fi de acord că nu le lipseşte nici energia, nici spiritul care să le permită să spună că ceea ce cântă ei se cheamă, totuşi rock, aşa cum şi la McDonald’s se poate mânca bine şi fără cartofi prăjiţi
.