Ultima poveste spusă la televizor

Anexe pentru reclamele la detergenţi. Asta au început să devină programele de televiziune. Grilele sunt decupate cât se poate de exact după regulile sfinte ale marketingului, după studii de piaţă, scenariile sunt scrise astfel încât clienţii Coca Cola să se regăsească acolo. Cumva trebuie să umplem spaţiile dintre reclame. iar în timpul ăsta nu vrem să stresăm telespectatorii. Avem specialişti care ne spun ce VREA publicul, aşa că nu ne apucăm acum să inovăm. Ştirile să fie cât mai scurte şi fără prea multe detalii. Astea dau dureri de cap şi nu avem contract cu Nurofenul pentru slotul acela orar.

Printre toate astea, există un show care încalcă regulile. Nu e uşor de digerat, nu are poante ieftine sau morală de coafor. În Lost se poate orice. Toată lumea se subordonează poveştii. Orice personaj e dispensabil. Nu poţi fi sigur că unul dintre “principali” nu va muri în următoarele cinci minute. Povestea nu răspunde nici măcar toanelor şefilor reţelei care plăteşte producţia destul de costisitoare. În anul 2009 pare imposibil să vii cu o poveste despre oameni în cele mai surprinzătoare ipostaze în care îi poţi întâlni, să faci un serial de aventură în care să fie vorba despre credinţă, relaţiile părinţi-copii, destin sau conflicte interioare.

Dacă nu aţi văzut încă, nu vă grăbiţi. Nu e vorba despre nişte oameni pe o insulă ciudată. E vorba despre oameni. Punct. Nu o dată a fost vorba despre mine. Despre cum cei buni se pot dovedi răi pentru ca apoi cei răi să devină buni, pentru ca în cele din urmă să te întrebi cine eşti tu să decizi ce e bun şi ce e rău. Nu vă uitaţi din senin la Lost, pentru că nu e un serial la care să te uiţi, ci unul de care te apuci. E nevoie de atenţie şi minte deschisă, dar construcţia este atât de fascinantă încât fiecare minut de vizionare este răsplătit.

Dacă mai aveţi nevoie de argumente, ar trebui să vedeţi Lost pentru că va deveni un serial-cult, de referinţă şi, probabil, una dintre ultimele poveşti pe care televiziunea îşi permite să le spună aşa cum trebuie: inteligent, cu umor, cu răsturnări de situaţie de bun-gust, cu pasiune.

You found me

Un cantec OK – videoclipul “You found me” de la The Fray – coloana sonora a trailerului nou-nout pentru sezonul 5 din Lost. Enjoy!

Iar despre Lost

Ştiu că am mai scris dar am zis că de data asta vă fac un serviciu. Pentru cei care nu au văzut tot sau sunt curioşi ce e cu serialul ăsta, o privire foarte superficială (cam de 4 minute) asupra a ceea ce s-a întâmplat pâna în ultimul episod difuzat. Nu o sa înţelegeţi “care e faza” cu Lost, dar măcar o să vă satisfacă parţial curiozitatea.

Via

Cum găseşti ceva care e “LOST”

De mai mult timp mă gândesc să scriu despre Lost. Ştiţi despre ce vorbesc… Serialul acela despre nişte oameni pe o insulă şi despre un monstru. Dacă aţi dat din cap afirmativ, puneţi mâna pe DVD-uri şi mai uitaţi-vă o dată la el.

Este evident că serialul-cult cu oamenii de pe insulă are o puternică doză de comercial. Dar până şi aceasta e învelită în bun-gust. Tensiunea din serial nu e, ca în alte cazuri, introdusă doar de dragul tensiunii. Până la urmă Lost e serialul în care toată lumea caută câte ceva. Unii caută iertare, alţii destinul, alţii linişte, iar cei mai mulţi caută răspunsuri. Inclusiv noi. Cred că în final cheia serialului e dată de replica unui personaj care, întrebat “cum găseşti ceva pierdut?” spune te opreşti din căutat.

Hai că m-am pierdut în detalii şi l-am uitat pe cel mai important: anul ăsta ne oprim din căutat cu o oră mai târziu decât credeam, sezonul 4 având 14 episoade în loc de 13, cum se anunţase iniţial.

Şi pentru că sunt în toane bune aveţi şi un bonus pentru fanii South Park: