Ştiţi bancul. Ei bine, urmăresc de ceva vreme campania electorală din Iaşi, în special pe cea a candidatului pe care îl susţin. Lucrurile deja s-au precipitat. Blogurile politice şi-au definit clar adeziunea, unii îl atacă prin argumente, alţii (altul mai exact) îl atacă fără discernământ, zi de zi, după schimbări repetate ale taberei, survenite într-un tipic mod halucinant. Observ că Oprea e ţinta numărul unu. A PSD-iştilor, dar mai ales a liberalilor. Toate sondajele îl dau pe primul loc, numai Relu Fenechiu zice, frecându-şi cu satisfacţie mâinile, că ar avea 10%, cu mult în urma lui Nichita. Dar nu despre toţi ăştia vreau să vorbesc aici.

Ursul din banc este Aurel Dobaşu, un atent analist al scenei politice ieşene. Îl ştiţi. Mereu atent la nuanţe, domnul Dobaşu semnalează de multe ori în mod corect aspecte mai puţin vizibile ale luptelor de culise. Însă presupusa lui imparţialitate este discutabilă. Citiţi în arhivă editorialele sale. Toate au o singură preocupare: candidatul Oprea. Când vorbeşte de probleme şi soluţii europene, e “dezamăgitor de slab”, nu e politician. Când sare la gâtul lui Nichita, dezamăgeşte iar, Adomniţei fiind câştigător, pentru că e mai “elegant”. Oprea are un blog şi un site de câteva luni. De câte ori postează acolo ceva, domnul Dobaşu remarcă faptul că articolele “nu sunt preluate de presă”. De Adomniţei care există pe internet abia de câteva zile nu spune nimic.

Când nu e politician, e rău că nu e politician. Când e, e rău că e. Când nu scrie - de ce tace ? Când scrie - de ce scrie? Şi în toate situaţiile e rău că nu e Adomniţei. Un lucru e clar, domnule Dobaşu, dacă e să vorbim de blaturi: în momentul acesta numai echipa Oprea - Schrotter îl mai atacă pe Nichita în Iaşi, restul lumii fiind prea ocupată să îl pândească pe Oprea după colţ pentru că - nu-i aşa? - nu are şapcă.

Detalii aici