1. De ce îţi faci partid

Ca să faci bani. Punct. Sau dacă ai făcut bani, ca să capeţi influenţă să îi poţi păstra. Dacă te bate gândul de a face ceva pentru alţii, atunci aceşti alţii trebuie să facă parte din cercul tău de prieteni sau chiar din fami(g)lie.

2. Doctrina

Doctrinele sunt perimate. Nu mai dă nimeni doi bani pe ele. Sfatul meu e să fii original. Inventează una! Fie că îi zici democrat-liberală sau conservatoare, nu o să se prindă nimeni. Oricum suntem toţi fie comunişti, fie anti-comunişti, fie - cazul celor mai mulţi dintre noi - pur şi simplu blatişti. Nu trebuie să te preocupe orientarea. Poţi lejer să te chemi liberal şi să te aliezi cu cei care se cheamă socialişti, sau să nu ai nici o doctrină şi să te aliezi cu oricine.

3. Scopul

Amatorii  vor crede că scopul lor e să câştige alegerile. Sau măcar să iasă pe locul doi. Greşit! Scopul  tău trebuie să fie clasarea pe locul 3. Acolo se fac jocurile. Nimeni nu va lua  peste 50% şi până la urmă te vor curta pentru că vor avea nevoie de tine. Locul 1 o să îţi facă toate poftele, iar locul doi - ei bine - ei nu sunt decât primii dintre rataţi. Dacă nu reuşeşti să obţii locul 3, atunci orice loc cu procente puţine e bun. Dar pentru asta, trebuie să consulţi din aceeaşi colecţie lucrarea Cum să şantajezi eficient.

4. Resurse

Ştiu, e târziu să îţi mai faci acum televiziune, dar ar trebui să te dai pe lângă un mogul, să prinzi măcar un talkshow de seară. Acolo nu trebuie să analizezi ceva sau să spui lucruri de bun-simţ. Sau poţi să o faci, dacă ai de gând să pierzi. Înură, schiaună, pune muzică, zburleşte-te, urcă-te pe masă, fă un şpagat şi nu uita ca din 5 în 5 minute să ţipi “Mama lor de hoţi - că toţi sunt nişte hoţi“.

5. Campania

Strigă, dă-te lovit, spune că te lupţi cu sistemul, şi fă promisiuni aberante. Toţi vor să îţi dea în cap pentru că eşti prea bun şi cinstit. Asta e o variantă. Dar dacă nu poţi să plângi sau să joci în dramolete, atunci leagă-te de piciorul cuiva mai puternic să te bage şi pe tine în parlament. Nu trebuie neapărat să ştii pe unde se intră. Sunt unii care nu au văzut în viaţa lor intrarea din faţă, dar fac jocurile şi în parlament, şi la televizor.

Şi ultimul sfat, poate cel mai important: Fereşte-te de alegători!

Despre una dintre ele am citit astăzi aici. Fără a fi membru sau măcar susţinător al tinerilor din PNL, mă alătur indignării lor faţă de o astfel de mizerie.

Cât sunt de credibile promisiunile unui candidat dacă sunt luate în râs chiar de colegii săi ?

Întrebat de un ziarist ce crede despre promisiunea unui candidat la Primărie, de a atrage la Iaşi fonduri de un miliard de euro - fără să ştie că este vorba de Adomniţei - Vosganian a replicat nemilos: “Dacă iei o surcică şi-o îndoi, se rupe. Limba este elastică, poţi să vorbeşti cu ea, nu păţeşti nimic!” Ziariştii i-au răspuns, prinre hohote de rîs, că cel care a promis miliardul de euro este chiar colegul domniei sale, Cristian Adomniţei.

Ştirea în întregime pe Iaşicâştigă

Nu fac discriminari si nici nu incerc sa pun etichete (se pun ele singure), dar pur şi simplu nu îmi plac.

Pentru că se camuflează foarte bine. Sunt de toate vârstele şi în toate partidele. Urlă înfierând vechiul FSN, în timp ce guvernează folosind exact practicile lui.

Pentru că suferă de o boală destul de gravă, pesedita, care recidivează o dată la patru ani prin revenirea la suprafaţă a simptomelor cunoscute şi sub numele Mitrea, Năstase şi, desigur, Iliescu.

Pentru că boala e perversă, iar tu, neştiutor, o vei căuta în partidul care se cheamă PSD. Dar greşeşti. Cel mai sigur o vei găsi nu într-un anumit partid, ci la guvernare. Acolo se simte cel mai bine, potenţată de bacteriile care se depun pe brânza cunoscută şi sub numele de caşcaval. Şi nu trece cu antibiotice. Nici de dreapta nici de stânga. E o boală cu rădăcini adânci, de zeci de ani.

Poate cel mai rău simptom este faptul că amestecă oamenii. Pentru că sunt unii - puţini, e adevărat - care sunt imuni, dar care au nevoie de anticorpi mult prea puternici pentru a-i face faţă.

Văd cum lupi moralişti sar pentru a condamna  blatul din bătălia dintre dreapta şi stânga. Eu cred că, de fapt, lupta cea mare se duce între pesedită (fostă pecerită) şi non-pesedită. Iar în lupta asta, până acum, singura care nu a câştigat este România.