Una dintre revistele pe care le vezi în mâna miilor de oameni care călătoresc în fiecare dimineaţă cu metroul londonez se cheamă Shortlist. Conţine o grămadă de ştiri scurte, numai bune de digerat între King’s Cross şi Liverpool st. Una dintre ştiri se cheamă “The 10 most unorthodox mayors”. Doi dintre cei zece mi-au atras atenţia în mod deosebit:

4. Iulian Florea
In 2007, former boxer-turned-mayor Iulian Florea was in a heated discussion with his fellow councillors in a remote Romanian village over budgets. He didn’t like what they were saying so he gave a quick left hook/uppercut combo to two before turning his fists on the others.

7. Gheorghe Funar
In 1993, Mayor Funar was displeased with the fact that many of his constituents were of Hungarian and German descent. To make them feel unwelcome, he told the civil servants of Cluj-Napoca, a town in Romania, to paint the Romanian flag on every public piece of property to show the immigrants whose town it really was.

Spre uimirea mea, toate numele sunt scrise corect!!!

Citind despre rezultatul socant al lui Paul la acest test, l-am facut si eu - recunosc - cu emotie. Dar rezultatul m-a linistit:

Comentariul meu:

Detalii aici

Cât sunt de credibile promisiunile unui candidat dacă sunt luate în râs chiar de colegii săi ?

Întrebat de un ziarist ce crede despre promisiunea unui candidat la Primărie, de a atrage la Iaşi fonduri de un miliard de euro - fără să ştie că este vorba de Adomniţei - Vosganian a replicat nemilos: “Dacă iei o surcică şi-o îndoi, se rupe. Limba este elastică, poţi să vorbeşti cu ea, nu păţeşti nimic!” Ziariştii i-au răspuns, prinre hohote de rîs, că cel care a promis miliardul de euro este chiar colegul domniei sale, Cristian Adomniţei.

Ştirea în întregime pe Iaşicâştigă

Nici nu mai contează de la ce vin iniţialele PCR, şi nici dacă şi-au pierdut pe drum o literă. Sentimentul e acolo. Sângele pulsează la fel. Tovarăşii varsă lacrimi când se întâlnesc pe la bufetul Parlamentului şi îşi jură că într-o zi vor recâştiga onoarea întinată în acelaşi timp cu sfintele idealuri socialiste.

Felix se întoarce în Parlament. Pe uşa din spate, că ştie mai bine drumul. Prin faţă nu a primit niciodată mandat, şi oricum nu a avut niciodată curajul de a-l cere. Noroc cu antenele. Până la urmă Capitalismul ăsta nenorocit poate fi uneori bun, numai să aveţi răbdare să vă explice vulpoiul bătrân cum. Ziarul lui vinde şi acum muzica Cenaclului. Ce vremuri, domnule… Televiziunile sunt gata de asalt. Cavalerii din fiecare seară sunt pregătiţi, fiecare cu armele sale: laptop, vestă, aroganţă sau tupeu miştocăresc de doi bani.

Mona Muscă este securistul numărul 1 al României. Noroc de oameni curaţi precum Voiculescu, gata imediat să demaşte imoralitatea. Oricum, ca anul ăsta nu au făcut-o niciodată lată. Iliescu din nou de mână cu Voiculescu. De data asta vor fi sub steagul roşu. Cum le e mai bine.

în final haideţi, într-un glas să strigăm: Trăiască Partidul Conservitor Român!

Mi-am înscris azi blogul la un concurs organizat de Haipa pentru bloggerii ieşeni. Când a fost nevoie să bifez categoriile la care s-ar încadra blogul meu, am marcat muzică şi politică. Şi mie mi s-a părut alăturarea bizară, până când mi-am dat seama că cele două domenii de fapt pot fi absolut complementare.

Am văzut la Apropo TV (singura emisiune de divertisment bun din România) un film despre politicienii cântăreţi. Sper să vă amuze şi pe voi cât m-a amuzat pe mine.

P.S. Pentru că tocmai mi-am instalat emoticonurile de pe Yahoo, acum pot şi de pe blog să vă şi

Nu fac discriminari si nici nu incerc sa pun etichete (se pun ele singure), dar pur şi simplu nu îmi plac.

Pentru că se camuflează foarte bine. Sunt de toate vârstele şi în toate partidele. Urlă înfierând vechiul FSN, în timp ce guvernează folosind exact practicile lui.

Pentru că suferă de o boală destul de gravă, pesedita, care recidivează o dată la patru ani prin revenirea la suprafaţă a simptomelor cunoscute şi sub numele Mitrea, Năstase şi, desigur, Iliescu.

Pentru că boala e perversă, iar tu, neştiutor, o vei căuta în partidul care se cheamă PSD. Dar greşeşti. Cel mai sigur o vei găsi nu într-un anumit partid, ci la guvernare. Acolo se simte cel mai bine, potenţată de bacteriile care se depun pe brânza cunoscută şi sub numele de caşcaval. Şi nu trece cu antibiotice. Nici de dreapta nici de stânga. E o boală cu rădăcini adânci, de zeci de ani.

Poate cel mai rău simptom este faptul că amestecă oamenii. Pentru că sunt unii - puţini, e adevărat - care sunt imuni, dar care au nevoie de anticorpi mult prea puternici pentru a-i face faţă.

Văd cum lupi moralişti sar pentru a condamna  blatul din bătălia dintre dreapta şi stânga. Eu cred că, de fapt, lupta cea mare se duce între pesedită (fostă pecerită) şi non-pesedită. Iar în lupta asta, până acum, singura care nu a câştigat este România.